Cuvinte în Poveşti şi Poveşti în Cuvinte

- De ce eşti tristă, mă întreabă omul.
- (cu vocea moale şi întretăiată).. pentru că .. în jur numai cuvinte. Toată lumea trăieşte cuvinte. Au înţeles greşit totul. E adevărat, cuvântul dă viaţă, dar şi distruge.
- Dar tu ce vorbeşti, fetiţo?
- Eu? Eu vorbesc suflet, simţiri, zâmbete, lacrimi, emoţii, linişte..
- Ce spui acolo?
- Nu e nevoie să spun. Priveşte-mă! Dar nu cum o faci tu.. Închide ochii şi observă. Atunci mă vei cunoaşte cu adevărat. Atunci vei ştii ce aştept.

Am căutat linişte în haos şi putere în slăbiciuni,
Am găsit, în schimb, numai praf şi scrum.
Am vrut să iubesc lumina şi culoarea
Şi n-am putut să nu cunosc, întâi, teroarea
Întunericului lumii.


De ce mă cauţi unde ştii că nu sunt? De ce baţi la uşa închisă de mult? Pleacă, acum! Vezi-ţi de drum! Lasă-mă singură să respir aer pur şi, te rog, ajută-mă să uit..