Ziua 22. 2 de doua ori.

Ziua 22. Mi-am înghițit cuvintele. Ca niște arici speriați m-au zgâriat. Am sângerat, dar încep să mă cicatrizez. Teorii peste teorii, motive, cauze, explicații, durere. Toate în capul meu. Toate în gânduri negre, înainte și după somn. Încă mă trezesc cu zâmbetul pe buze pentru că ești în visul meu. Dar mă trezesc plângând. Hai că nu-i un capăt de țară, îmi zic, şi-mi continui ziua. Ești acolo. Ești încă acolo. Tu și ce a rămas în urmă. O brichetă, o eșarfă, poate o carte și niște scrum. Toate au început să sa-şi piardă mirosul. Mirosul tău, al nostru. Mirosul de ciocolată.

Ai grijă cui oferi toată încrederea! Se poate să te trezești la gunoi, între scursuri de mici, mucuri de țigară și șoareci putreziți. Dă-i doar jumătate de suflet să ai garanția că atunci când ți-l calcă în picioare cu bocanci murdari, îți rămâne măcar să te iubești pe tine.

Nu lăsa altă persoană să aibă puterea asupra zâmbetului tău, nu lua decizii doar cu gândul la alții. Iubește-te mai mult, ai mai multă grijă de sufletul tău. Oferă-ți timp și spațiu numai pentru tine. Oamenii vin și pleacă. Traim vremuri în care imposibilul devine posibil, irealul, real și nimic nu mai e "pentru totdeauna". Promisiunile nu mai există, sunt doar vorbe în vânt cu valabilitate 5 minute. Timpul e relativ și și-a pierdut capacitatea de a șterge amintiri. Comunicarea e zero, deși căi sunt multe. Iubește, simte, trăiește!