Ziua 22. Mi-am înghițit cuvintele. Ca niște arici speriați m-au zgâriat. Am sângerat, dar încep să mă cicatrizez. Teorii peste teorii, motive, cauze, explicații, durere. Toate în capul meu. Toate în gânduri negre, înainte și după somn. Încă mă trezesc cu zâmbetul pe buze pentru că ești în visul meu. Dar mă trezesc plângând. Hai că nu-i un capăt de țară, îmi zic, şi-mi continui ziua. Ești acolo. Ești încă acolo. Tu și ce a rămas în urmă. O brichetă, o eșarfă, poate o carte și niște scrum. Toate au început să sa-şi piardă mirosul. Mirosul tău, al nostru. Mirosul de ciocolată.
No comments:
Post a Comment