negru

e totul in capul meu . e imaginatia mea de vina ca inca ma consum. ca inca ma surprind lucruri, detalii nesemnificative(aparent). e ciudat ca inca`mi pasa de oameni disparuti cu mult timp in urma. eu sunt omul care nu uita.. din trecut .

sunt cu putin mai matura si mi`am demonstrat asta. vad viata si moartea ca doua componente ale unui ciclu din care, vrem nu vrem, facem parte. sa mori suna tragic pentru ca asa am fost crescuti. sub ideea asta ca moartea e un lucru rau . eu vad altfel etapa asta. copilul care fugea de panza alba si cana cu apa(traditie) de la usa vecinului de la parter, a descoperit ca s`a transformat intr`un om constient ca tuturor ne vine randul.

sunt blocata. ma simt inchisa intr`o cutie prea mica pentru mine. caut scapare... inca.